Astfel, în perioada următoare (2005-2007), actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, va trebui să înveţe să facă compromisuri. Va fi presat din 2 părţi: dinspre populaţie şi dinspre Occident. În drumul spre integrarea în Uniunea Europeană va fi presat să ia anumite măsuri care nu vor conveni populaţiei. Dacă va încerca să ajute populaţia, va fi mustrat de UE şi FMI. Ştim cu toţii că cei din UE şi FMI acordă ajutoare financiare României, dar impun o aliniere a preţurilor cu cele din UE, impun o majorare a tarifelor la anumite utilităţi şi impun ca salariile să rămână aceleaşi, pentru a nu creşte rata inflaţiei. Pe cine să asculte Guvernul României: pe ei sau pe noi? De-asta nu prea au crescut pana acum salariile oamenilor de rând.

      Dar, ţineţi cont că în 4 ani de guvernare PSD inflaţia a scăzut vertiginos, iar economia a crescut considerabil - asta în condiţiile în care în lume se manifestă o recesiune economică (cădere globală a economiei, care se observă şi prin căderea dolarului şi a monedei euro). Recesiunea economică afectează economia tututror statelor. Este admirabil, totuşi, că o ţară ca România a reuşit şi continuat, astfel, să crească împotriva trendului global ...

Ce se va întâmpla mai departe?
     2005 este un an dificil. Vor fi cu siguranţă proteste, greve de anvergură. Tot în 2005 se începe denominarea (trecerea la leul greu) care va provoca. treptat, un „mic” haos în ţară. Tot cam din 2005 vom începe, încet-încet, să resimţim costurile pe care trebuie să le suportăm pentru aderarea la UE. Românii aşteaptă să primească mai mult şi când colo... vor fi foarte dezamăgiţi şi nemulţumiţi.
     La ora actuală traversăm o perioadă grea. Se spune în Astrologie că un om se maturizează cu adevărat cam la 28-30 de ani. Atunci se încheie primul său ciclu de viaţă şi asta pentru că la 29-30 de ani planeta Saturn revine exact în locul în care se afla în momentul naşterii.

     La fel este şi cu destinul unei ţări. În prezent, am parcurs jumătate din ciclul Saturnian - după 14-15 ani de la revoluţia din ‘89-90, când România a renăscut. Deci, mai avem de parcurs încă pe atât, adică încă 14-15 ani până când ţara noastră va încheia un ciclu saturnian, până când va ajunge la un stadiu de progres şi maturitate (pe toate planurile), în adevaratul înteles al cuvântului. Deocamdată, putem spune că România este acum o adolescentă de 14-15 ani, dornică de a se integra in societate (a se vedea relaţia României cu celelalte state), care mai are foarte multe de învăţat, dar care nu a învăţat, încă, bunele maniere (a se vedea fenomenele generalizate denumite şpagă sau corupţia), care primeşte bani de buzunar de la „părinţi” (adică, de la statele puternice), care se pregăteşte insistent pentru admitere la facultate (UE), după ce a intrat la liceu (NATO). Abia peste alţi 14-15 ani vom putea afirma că ţara noastră se va maturiza pe deplin şi va putea deveni, oarecum, independentă financiar. Ca orice om ajuns în pragul vârstei de 28-30 de ani, românii, la 30 de ani de la revoluţia din ’89, vor rememora şi analiza trecutul, vor evalua şi stabili unde au greşit şi ce au de făcut mai departe. Va fi un punct de cotitură care poate duce la o mare schimbare. Până atunci, Românica mai are de trecut şi de învăţat multe lecţii de viaţă, unele destul de dure. Sperăm că va reuşi să treacă cu succes peste probele la care este şi va fi supusă pentru că o lecţie neînvăţată aduce cu sine mari prejudicii şi neîmpliniri.