Sumerienii, primii cunoscatori ai secretelor astrologice

Stabiliti in Mesopotamia cam prin 4000 i. Hr., sumerienii constituie un prim exemplu de popor care folosea secretele astrologiei si care se inchinau la planete Astfel, ei considerau planetele ca fiind trupurile ceresti sau casele zeilor. Numele zeitei Lunii era Nanna, zeul Soarelui era numit Utu, iar zeita Venus se numea Inanna. Sumerienii se mai inchinau si la alti zei, in special la cei ai creatiei. Akandienii, vecini ai Sumerului, au adoptat zeii Soarelui, ai Lunii si ai lui Venus, schimbându-le numele. Preotii timpului care comunicau cu zeii erau si primii conducatori ai poporului. Au fost construite o serie de temple, in care sute, chiar mii de oameni ocupau diverse functii: consilieri, muzicieni, olari, etc. Mai târziu au aparut liderii militari care apoi au devenit regi. Regii obisnuiau sa ia pe lânga ei un „clarvazator” sau „preot-baru”. Acea persoana interpreta semnele cerului, atentionând in special asupra unor evenimente nefaste in cazul eclipselor de Luna. Se poate spune ca acei „preoti-baru” au fost primii astrologi. Pentru a putea studia cerul si a comunica impreuna cu zeii, au fost construite niste lacasuri de cult inalte reprezentând altarul. ~n timp, acestea au adoptat o structura largita, numindu-se zigurate. Mai târziu aceste zigurate erau folosite pentru a crea harti ale constelatiilor si pentru a studia cerul pentru a vedea ce le rezerva viitorul.

Preotii-baru erau adesea sub presiunea de a prezice corect, iar predictiile devenisera mai mult o arta decât o stiinta. Au avut succes in prezicerea eclipselor prin calcule matematice corecte, contribuind la dezvoltarea astronomiei. Preotii erau preocuoati sa prezica eclipsele, pozitia Lunii si vremea pentru a-si mentine puterea fata de cei din jur. Eforturile lor au contribuit si la dezvoltarea astrologiei, creând un calendar al pozitiilor stelare, denumite efemeride, identificând si ciclurile Soarelui, ale Lunii si ale câtorva planete. Au divizat anul in 12 luni, bazat pe ciclul lunar de 28 zile intr-o luna.
~n al doilea mileniu i.Hr., babilonienii se concentrau mai mult asupra influentei astrelor asupra regelui si a regatului si nu asupra indivizilor. Preotii babilonieni au inregistrat cu acuratete momentele aparitiei si disparitiei planetei Venus, a carei miscare pe cer li s-a parut destul de ciudata. Din aceste motive, ei au asociat-o cu dragostea si cu razboiul. Undeva prin 1300 i.Hr., s-au formulat precursorii horoscopului natal individual. Erau predictii bazate doar pe luna in care se nastea copilul. ~n aceasta perioada corpurile ceresti incep sa joace un rol foarte important in analiza astrologica.

Era asiriana, intre 1300 si 600 i. Hr.,  a marcat o noua faza in dezvoltarea astrologiei. ~n aceasta perioada, asirienii au cucerit Babilonul in 729 i.Hr. schimbând si denumirea zeilor. Astfel, zeul Soarelui se numea acum Shamash, fiind cel mai mare zeu. Viitorul regatului era in continuare privit ca mult mai important decât soarta individului, motiv pentru care semnele si predictiile erau directionate asupra starii regatului. Asirienii au creat un calendar foarte exact si consistent. Hartile stelare au fost conturate corect, s-au distins constelatiile si s-a construit astrolabul, creându-se si o lista a stelelor. Semnele ceresti erau foarte importante pentru asirieni, iar preotii-astrologi-astronomi prezentau deseori curtii ceea ce vad pe cer. Cei care puteau prezice lucruri bune erau foarte respectati si bine vazuti. Asirienii au identificat 18 constelatii pe cer. Mai târziu, prin 600 i. Hr., acestea au fost combinate, iar altele sterse, formându-se cele 12 constelatii ale zodiacului. Exista o serie de controverse cu privire la modul in care au fost denumite. Ei au acordat mai mare importanta celor 5 planete pe care le-au identificat si asupra miscarii lor in aceste constelatii. Ei considerau ca planetele sunt zei sau casele zeilor. Numele date acestor planete, inlocuite apoi de greci, apoi de romani, erau urmatoarele: Soare=Shamash, Luna=Sin, Ishtar=Venus, Mercur=Nebo sau Nabu, Marte=Nergal, Saturn=Ninurta, Jupiter=Marduk.
Urmatoarea faza in istoria astrologiei o constituie perioada Noii Babilonii (600-300 i. Hr.) Dintre astrologii proeminenti ai acestei perioade faceau parte Kiddinu, Berossus, Anipatrus, Achinopoulus si Sudines. Abia din aceasta perioada s-au descoperit semnele zodiacului si debuteaza astrologia natala a individului. Pâna la ora actuala, s-au pastrat 16 horoscoape babiloniene.

Grecii incep sa aduca in secolele al cincilea si al patrulea i. Hr. contributii importante in astrologie. Alexandru cel Mare a reusit sa raspândeasca stilul de viata grecesc, denumit si elenism, catre locuri indepartate cum ar fi Alexandria si Antiohia. Perioada elenistica incepe din momentul decesului sau in 323 i. Hr. pâna la mijlocul secolului al doilea i.Hr. , când romanii preiau estul Marii Mediteraneene. Grecii au „incorporat” mitologia in astrologie. Este epoca unor mari oameni de stiinta ai antichitatii, cum ar fi Platon, Pitagora, care afirmau ca Pamântul era rotund si se invârte in jurul Soarelui; Leucippus, a carei teorii va forma inceputurile stiintei atomice, dar si Aristotel. Printre alte personalitati care au contribuit la dezvoltarea astronomiei in Grecia antica se numara Eudoxus, care sustinea ca astrologia este ridicola. Pe de alta parte, astrologi de marca ai acelei vremi, cum ar fi Critodemus, Apollonius din Myndus si Epigene din Bizant au continuat sa perfectioneze studiul horoscopului.

La inceput, romanii nu prea acceptau astrologia. Abia prin 250 i.Hr., un mare numar de oameni de rând devin interesati de aceasta disciplina, insa existau si multi conservatori care o respingeau, fiind mari sustinatori ai religiei, in special ai crestinismului. Totusi, astrologia se raspândeste in Roma, in ciuda unor incercari repetate de a-i alunga pe astrologi din imperiu. ~n timp, astrologia este acceptata pe o scara mai larga, in special datorita faptului ca romanii acordau un mare respect educatiei grecilor.

Prin 331 i.Hr., Alexandru cel Mare a fondat orasul Alexandriei, marcând inceperea perioadei greco-romane in istoria Egiptului. Alexadria devine, astfel, una dintre cele mai faimoase capitale elenistice. Populatia Alexandriei a pastrat o parte din cultura egipteana, dar au amestecat-o cu cea a grecilor, romanilor, macedonenilor, persienilor, sirienilor, evreilor si chaldeenilor. Când Imperiul Roman intra in declin, Alexandria reuseste sa-si mentina prestigiul ca centru cultural. Totusi, in timp, Alexandria intra si ea in declin, revolutia stiintifica ia sfârsit, iar astrologia este acceptata de majoritatea populatiei. ~n aceasta perioada se remarca marele om de stiinta, Claudius Ptolemeu, cel care a ramas in istorie, in special cu o mare opera astronomica si astrologica, „Tetrabiblos”.

Dupa Ptolemeu, au urmat numerosi astrologi egipteni, precum Paul din Alexandria, Hephaestion din Thebe si Palchus. Operea lui Ptolemeu a fost continuata si comentata de matematicianul alexandrian Pappus, de astronomul si matematicianul Theon din Alexandria si de matematicianul grec Proclus.

Dupa o perioada stearsa in istoria sa, astrologia a fost redescoperita prin secolul opt când Islamul a inceput sa practice astrologia elenistica. Un intelectual musulman, Albumasar, a reusit sa aduca secretele astrologiei in Orient si sa aduca importante contributii in acest domeniu

Ionut Marcu

    > alte articole astrologice >